am gasit un citat

Acest citat mi-a raspuns la o intrebare care ma tot framanta, de ceva vreme: ‘de ce scriu?’. Raspunsul mi-l da autorul operei ‘Vanity Fair’ sau ‘Bâlciul deșertăciunilor’, in romaneste, in persoana lui William Makepeace Thackeray, cunoscut romancier englez.

Citatul suna in felul urmator: “În mintea unui om există mii de gânduri, pe care el nu-și dă seama că le are până nu le așterne pe hârtie”.

Fireste, Sir Thackeray nu stia ca, la aproximativ 100 de ani de la moartea sa, vor aparea internetul si blog-urile.

Nu am nimic de adaugat la aceasta afirmatie.

Old friends.

“Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin.” – Dimitrie Cantemir

Scriam zilele despre prietenii dobândiți la Cluj, în primul an de facultate. Azi, după ce m-a bătut soarele în cam vreo oră, mi-am dat seama că mai sunt oameni pe care-i cunosc și pe care-i pot numi prieteni. Foarte mulți oameni. Mi-e frică să mă apuc să mă gândesc, să nu omit pe cineva. Să încep…

1. Dacă la numărul 1. nu e Paul Berci, atunci cine? Aș putea să zic că îl știu pe Paul de o viață, deși ne-am cunoscut abia în clasa a doua, dacă nu mă înșeală memoria. Oricum, eram la început de mileniu 3, eram prunci amândoi, într-o lume nouă, anii 2000.  Ne-am cunoscut cu ajutorul mamelor (ce chestie ). Am început să ieșim afară, să mergem unul la altul, să copiem jocuri cu discheta (foioioi ) ), să jucăm fotbal împreună… foarte multe chestii. Cu timpul, am devenit foarte buni prieteni. Firește, nu aveau cum să meargă toate bine. La un moment dat, au început să apară certuri între noi, din diferite motive care, în acest moment, mi se par mai mult decât puerile. Dar așa-s copiii! Am trecut peste alea. Am crescut și, specific adolescenței, am început să ieșim afară, să ne uităm după fete ). Nu am cuvinte să descriu momentele alea. Mă bucur că s-au întâmplat. Și, bineînțeles, au început certurile între noi și din cauza fetelor. Îmi amintesc câteva episoade… nu o să intru în detalii. Nu-s niște amintiri tocmai plăcute. Dar ne-au ajutat să ne ne maturizăm. Sau ceva de genu’. Și ne-am maturizat. Și am crescut. Și am intrat la liceu. Și am terminat și liceul. Apoi, soarta ne-a separat. Eu, Cluj. El, Fălticeni. Eu, inginer (sper), el, jandarm. Până termin eu, el va fi deja de 2 ani în slujba statului. E bine, într-un fel. Nu-mi va fura postul . Și nici eu lui. Din păcate, anul ăsta ne-am văzut destul de rar. Dar, pentru asta, am vorbit destul de des. Și ținem legătura. Și acum, că-i vară, ne vedem destul de des (sunt de o săptămână acasa și, dacă nu mă înșel, ne-am văzut zilnic). E bine! Old friend.
2. Bogdan Marica. Bogdan e și el frățiorul meu. Din păcate, acum are cu un frățior în minus. Îmi pare rău și, la fel ca atunci, și acum sunt șocat de dispariția bruscă a lui Paul M., Dumnezeu să-l ierte. Să nu intrăm în detaliile astea, nu ne fac bine la nici unul. Bogdan… nu-mi amintesc de când ne cunoaștem. Din totdeauna. Mai mult ca sigur. Am crescut cu el prin spatele blocului, la fotbal și alte jocuri. Legat de fotbal, îmi amintesc că, habar n-am cum, a reușit să-mi spargă un geam la balcon ). I-am cerut o pasă, dar nu a ajuns la mine. Mingea a lovit geamul și, inexplicabil, a spart geamul din interior, nu cel din exterior. Secretul lui Marica Vârtej. Fiind mai mare ca mine, a fost dintotdeauna și mai responsabil. A început să lucreze de la o vârstă mai fragedă. S-a maturizat mult mai repede decât mine sau Paul. Țin minte că, în urmă cu două veri, lucra la o firmă, ca agent comercial. Și ne-a dus, pe mine și pe Paul, cu el, în Maramureș. Best road trip ever! Băieți… cuvintele care-mi vin în minte, în excursiei respective: ”lacrimi de iubire” (piesa 8 de pe cd). Priceless.
3. Maria Olivia sau M.O., pe scurt. Clasa a 7a, anul 2004 sau 2005 este momentul în care ne-am cunoscut. Elevi ai CNLR, amândoi, eu în A, ea în B. Totul a început de la un compas. Sau un calculator. Sau ceva ce i-am împrumutat într-o zi. De atunci… am început să vorbim. A urmat o perioada în care nu am prea vorbit. Până într-o zi, când, cu ajutorul site-ului hi5.com (toți știți de ăsta ) ne-am reîntâlint. Și, de atunci, vorbim. A fost o vreme în care ne-am îndepărtat, apoi ne-am apropiat iar, și tot așa, de vreo 2-3 ori. Nowadays, totul pare să fie bine. Am făcut cuiva o promisiune legată de Maria și, până acum, nu am reușit să o respect. Din fericire – sau din păcate-, nu am termen limită și sper ca, într-o zi, să fac să fie bine.
4. Luci Toma, sora mult mai celebrului Radu Toma. Așa, acum toți știți cine e . Am cunoscut-o la început de clasa a 10a, dacă nu mă înșel. Fiind prietenă cu Maria, a vorbit într-o zi cu mine. Și, de atunci, vorbim. Foarte des. Sau cel puțin așa cred eu. Fiind genul copilului mic și drăgălaș, mi-a intrat repede în suflet și, acum, e una dintre persoanele lângă care mă simt în largul meu tot timpul și cu care pot vorbi orice. Tocmai de asta, o dată cu venirea verii și întoarcerea la Bistrița, vom avea vreme să interacționăm și mai des ca și până acum. Acest lucru mă bucură foarte tare. Și cred că și pe ea. Țineți minte… dacă aveți nevoie de un prieten căruia să vă confesați, căutați-o pe Luci. Vă va ajuta!
5. Oana Mâtza. Pe d-șoara Oana am cunoscut-o la finalul perioadei mele de boboc al CNAM, în vara anului 2007, cu ocazia unui concert Phoenix. Două firi foarte ”open minded”, eu și Oana am ajuns să ne înțelegem bine mai ales după ce am început clasa a 10a, respectiv clasa a 9a, în cazul ei. Și, de atunci, ne merge bine, mai ales că vorbim de la aceeași înălțime (ador chestia asta). Era o perioadă în care ne vedeam și mai des și comnicam mai mut unul cu celălalt. Din păcate, ultimul an a schimbat acest lucru. Am început să vorbim mai rar, să ne vedem și mai rar. Dar, vreau să știi, Oana, că tu ocupi un loc aparte în inima mea, cu toate că distanța ne-a înstrăinat puțin. Mă bucur că toamna te va găsi boboacă în Cluj. Vom recupera atunci!
6. Florin Duca. Brânză bună în burduf de câine, cum ar zice românul. Omul ăsta are un potențial cum rar găsești la cineva. Din păcate, este prea leneș să-l exploateze. Pot să afirm că el este colegul cu care m-am înțeles cel mai bine în liceu. Și, sunt sigur că vom fi prieteni o viață, de acum înainte. Tot timpul, când sunt acasă, încerc să-l contactez și să ne vedem. De cele mai multe ori, reușesc. Și mă bucur. Florică, Ducule, ai grija de tine!
7. Diana Deaconescu… colega mea de bancă din liceu… ”sis”. Multe am făcut, într-o formulă în care sper să ne mai vedem. Am fost 3, apoi 5… apoi 3… apoi s-a terminat… Mi-e dor să fim iar boboci, cu toții…
8. La 8, voi vorbi de ”sis”-urile mele. Georgy Agrișan, viitor inspector în chestii cu alimentația și Diana Orșan, un doctor la care mă voi duce cu mare plăcere. Dragelor, pe voi v-am cunoscut deodată. Și amândouă mi-ați fost și îmi mai sunteți extrem de dragi. Și sper să putem face cumva să ne vedem vara asta, toți 5. Chiar mi-e dor de voi…
9. Paul ‘Leo’ și Ștef – nu pot să vă tratez separat, ”câinii” mei. Colegi din liceu, prieteni de-o viață. Clujul ne-a mai întâlnit, dar Bistrița rămâne casa noastră, locul unde ne simțim bine. Mă bucur că am cunoscut așa doi oameni. Și am noroc că-mi sunt prieteni.

Lista continuă. Sunt sigur că iar am uitat pe cineva. Scuze… Din nou.Îmbătrânesc. Memoria mă lasă…

O prietenie adevărată este ca un cerc. Din păcate, unele cercuri s-au dovedit a fi slabe și s-au rupt. S-a întâmplat ca timpul să ajute și el la ruperea acestor cercuri. Și îmi pare rău. Am pierdut câțiva oameni deosebiți. Speciali… La fel cum s-au stricat, se pot repara. Însă, momentan, rămân așa…

Amintiri din alte vremuri.

Vacanta. Din cauza vremii de cacao, in dimineata acestei zile de luni, 11(?) iulie m-am hotarat sa arunc o privire peste niste poze vechi, de pe niste cd-uri vechi, poze facute parca in alta epoca.

Dupa ce mi-am mancat putin nervii cu cd-urile – fratilor, pastrati-va chestiile pe orice, numai pe cd-uri nu! – am reusit sa vad niste poze cu mine, in calitate de boboc al CNAM, facute intr-un ‘club’ care era in voga pe vremea aia, pentru toata lumea: Club Metropolis, Bistrita.

Inca ma minunez – nu stiu daca sunt placut sau neplacut surprins – de felul in care se imbraca lumea, isi aranja parul sau se poza. Alte vremuri. Eram copii, nu stiam de mall-uri sau haine de pe net. Eram niste prunci mai ca pruncii, fara atatea fite, ca pruncii din 2011. Si ne descurcam si fara haine din New Yorker sau Piazza Italia sau accesorii de la Meli Melo. In fine, nu asta-i scopul post-ului de azi.

Vroiam sa zic ca, vazand pozele, mi-am amintit de cateva piese de club, care erau la moda pe vremea asta. Nu stiam de Inna sau de Narcotic Sound, cu a lor portugheza. Din  punctul meu de vedere, muzica de acum e de cacat. Muzica de atunci era altfel. Mult mai buna. Mai diversificata. Nu numai ‘bumtzi, bumtzi, mi vida, te amo’ si e hit. Cum se intampla acum.

Mi-e dor de vremurile alea. Vremuri in care stiai care artisti sunt romani si care sunt straini. Vremuri in care romana era limba muzicii artistilor autohtoni, nu spaniola, portugheza si mai stiu eu ce limbi vor mai promova astia ai nostri.

Va propun pentru auditie (si retrairea unor momente faine, pentru unii), doua piese. Nu romanesti.

Auditie placuta!

10 Iulie 2011

afara sunt 31 °C. In casa, 23 °C.

Leac: bere, la 3 °C. I love summer. Long live the beer. Bine ar fi sa fie servita asa

Sfatul meu: everybody grab a beer (or more than one)

Am ramas surprins…

Aseara, dupa foarte multa vreme, am reusit sa ies iar in Bistrita, intr-un club.

Dupa o serie de bere pe marginea raului, urmata de o alta serie de bere pe o terasa din urbe, am purces, dupa ce m-am interesat putin, spre clubul 4friends, la evenimentul numit ‘Urban Party’, creat de UrbanBistrita, o asociatie care are ca scop promovarea evenimentelor din orasul meu natal.

Ma bucura faptul ca si acasa sunt oameni care sa faca asa ceva. Acum… sunt extrem de tentant sa ma bag si eu in echipa asta. Le-am trimis un mail si astept raspuns. Ar fi foarte fain sa am o activitate de genu’ asta peste vara. Si dupa vara. Simt ca, impreuna cu ei, putem face urbea noastra mai cunoscuta. Pe plan cultural, pentru tineri. Si pentru cei mai batrani, ca nici eu nu-s foarte tanar.

Oricum… am ramas mut de uimire cand am intrat in 4friends si am auzit dubstep. Si clubul plin. Si foarte cald. Liceeni, studenti, cateva persoane trecute de 30 de ani (din cate mi-am dat seama). Toti se simteau foarte bine. Dansau, beau bere. Zaresc cateva fețe cunoscute (dude, prietenii mei asculta asa ceva, danseaza pe asa ceva, se simt bine. awesome.). Una dintre aceste fețe imi arata ‘trofeul’: un pahar de shot castigat, dupa ce a baut 2 pahare de Jager. Era mai mult decat incantat. Am incercat si eu. N-am avut norocul lui. Dar nu-i bai. Jager-ul si-a facut efectul. M-a ajutat si fratele Beck’s. Mi-a dat energie. Am dansat, pana intr-o vreme. Apoi, ca batranii, m-am retras acasa.

S-a schimbat orasul. In bine!

Am ramas placut surprins. Sper sa mai fie evenimente ca asta vara asta. O sa fiu prezent. Garantat.

A, da… n-o avut nimeni sa-mi dea o tigara )

 

Locuitori de Cluj cu buletine din România.

Ziceam în post-ul precedent că am cunoscut mulți oameni în primul meu an ca student în Cluj, oameni cu care am ajuns să mă înțeleg f. bine și să leg prietenii strânse. În ceea ce urmează, voi nota câteva rânduri despre fiecare. Sper să nu se supere pe mine. Și, dacă se vor supăra, le va trece. Că de asta sunt prietenii.

Dacă vă omit pe careva, vă rog să mă iertați. Sunteți mulți. Dar pe toți vă iubesc (nu interpretați, e o iubire amicală).

Ordinea prezentării este aleatoare.

1. Doru-Alexandru Macovei: colegul meu de cameră, membru D.I.C.K. și K.I.D. . Probabil omul cu care m-am înțeles cel mai bine și cu care am petrecut cel mai mult timp. Acest individ mi-a schimbat părerea despre moldoveni – ) -, în sensul că mi-a arătat că-s oameni foarte de treaba, nu-s ăi mai a drecu’ dintre români. Amintiri memorabile cu Doru: căminul 0, în principal. Chefuri, nebunii, tot.
2.  Claudiu Cioara: colegul meu de cameră, membru D.I.C.K. și K.I.D. . Mai sus-numitul C. Cioara e genul de om care te fute la melodie cu câte o chestie până îți ieși din sărite. Dar… poate fi și de treabă, când vrea. Păcat că nu prea vrea. Mă bucur că am avut onoarea și șansa să am un asemenea coleg de cameră. Un moț, în adevăratul sens al cuvântului. Pui de-a lui Iancu, ăla de-i pe statuie în mijlocul Clujului. Amintiri memorabile cu Clau: căminul 0, în principal. Chefuri, nebunii, tot.  Plus… plimbarea dintr-o dimineață, imediat după răsăritul soarelui, până în gară, pentru a realiza procesul de micțiune într-un pasaj de sub gară.
3. Cristi Popescu: colegul meu de cameră, membru D.I.C.K. . Din păcate, Cristi, deși nu aveam cum să ne dăm seama, a decis să-și ia zborul și să plece de la noi spre Mănăștur. Frătiuc, știu sigur că-ți pare rău. La toamnă te așteptăm înapoi (dacă prindem cămin ). Amintiri memorabile cu Cristi: beția din prima seară, cealaltă beție – știi tu care. dacă nu știi, zi-mi și-ți trimit un filmuleț ) -; cearta de la ziua mea cu Marian (mersi încă o dată >:D< )
4. Iulia Cîteia: Cine o zis că cele mai de treabă fete de la Poli sunt băieții s-au înșelat. Sau n-au cunoscut-o pe Iulia. Iulia e colega care, în ultimele 7-8 săptămâni nu mi-a refuzat niciodata vreo invitație de mers la bere. Sau o țigară. A refuzat vreo două cafele, da’ ce să-i fac? Tot de-a noastră e, nu om da-o la țigani. Amintiri memorabile cu Iulia: chefuri în cămin, ieșiri pe 0. Și, cea mai tare: învățatul la programare, în sesiunea de vară: noi doi, cursururile, laboratoarele și tablele. Am dat bine cu zarurile la examenul ăla… eu 6, ea 5.
5. Cristina Velican: Fete inginer? Nepotrivit, de cele mai multe ori. Cristina… excepție. D-șoara Velican petrece și învață cum puțini studenți o fac. Știe să se distreze și să și învețe, când e nevoie. Jos pălăria! Uneori mi-ar plăcea să-mi transmită și mie din determinarea ei. Nu poate, din păcate. Că ar face-o.  Amintiri memorabile cu Cristina: table (s-a adeverit că învățăcelul își poate întrece profesorul), chefuri, beții în cameră (cu vin de casă ).
6. Alexandra Cîmpean: Ale… ea ne iubește pe toți, foarte mult. Și are grijă de noi, de fiecare în parte. Vroiai fier de călcat? Are Ale. La fel cu uscătorul de rufe. Și cursuri, seminarii, teme la laboratoare (electronic devices, în special). Pot să o numesc pe Ale “mami de la Cluj”? Pot. Că pot! . Amintiri cu Ale… tot timpul ne cheamă la bere, în Căminul 0. Și, de obicei, ea bea apă plată. Acum îmi vine un motiv în minte: vroia, probabil, să aibă grijă de noi. Că ferească Sfântu’ cum suntem când bem .
7. Costel Purușniuc sau Puru, colegul nostru din ‘est’. Inițial, înțelegeam mai bine engleza decât româna vorbită de el. Cu timpul, m-am deprins cu accentul și totul a fost bine! O diferență între noi și Puru: niciodată nu poate bea cât bem noi ) (nu te supăra, Puru, toți știm că 505-ul n-a avut concureță la beut ). Interesant a fost că am observat că Puru mă ascultă. În sensul că, atunci când a fost bolnav, Ale s-a rugat de el destul de mult să meargă la doctor și a refuzat-o. Am mers și am vorbit eu cu el și s-a dus la spital, să se facă bine. M-am simțit bine, văzând că ascultă sfatul meu. Merci, Puru!
8. Timi Bartha: o bomboană de fată. Timi e cea mai tare dintre noi, vorbind o limbă în plus. Cea mai poliglotă de la Poli . Nelipsită de la chefuri, unde, când se întălnea cu alcoolul, devenea foarte simpatică. Sufletul petrecerii, ad literam. Și integralistă. Jos pălăria și în fața ei!
9. Flaviu Vescan: soarta a făcut să nu pice în camera 505. Dacă pica, sunt sigur că se adapta perfect. Ne-a făcut față la toate, și din camera vecină. Vesky, și tu, la fel ca și mine, trebuie să luăm puțin mai în serios facultatea. Că-i musai!
10. Fraților, sunteți mulți ). Vă amintesc aici pe toți, care ați mai rămas. Scuzele de rigoare. Tura viitoare, o să aveți voi prioritate. Promit. Așadar… Alex ‘Ciobo’, Vlad ‘Cichician’, Alex Pop, ‘Horhe’ Matei, Laura ‘MacLaurin’, Măli, Iovlev, Marius H., Alin Rusu, Rareș Brând”U”șan, Seby R”U”s, Patricia Costin, Mihai Andraș… și mai sunteți, dar așa am impresia că vă uit acuma… iertați-mă. Oricum, toți sunteți niște oameni deosebiți și mă bucur foarte mult că v-am cunoscut. ETTI engleză 2014 ar fi fost diferit fără voi. Fiecare în parte.

Ăștia-s de la ETTI. Să trăiți o mie de ani fiecare. Și să ne vedem sănătoși, să tragem o beție pe zero.

Dar… vorba aia. N-am numai colegi în Cluj. Mai interacționez și cu mediul înconjurător . Într-un an… mi-am făcut ceva prieteni. Unii pe care nu știu cum îi cheamă, gen corul din căminul zero, care, Doamne, repede mai cântă și se distrează când văd că tu faci la fel. Pe lângă ăștia, Tudor Chirilă mi-a făcut cunoștință cu d-șoara psiholog Alina Iova (care va rămâne Iova și după ce se mărită ), d-șoara traducător Alina Bedmar (săru’ mâna, distracție faină în Spania), Dolly “Doll” Pente(table, țigări, cafele, treburi, socoteli), Marius Gorgan, colegul nostru de cameră timp de un semestru (cred că ești bucuros că ai scăpat de nebuni), Petruța Oltean, șefa de an de la Măsurări Terestre din cadrul USAMV(vine toamna și te învăț să trăiești studențeste în Cluj. Promit) și… restul. Nu mai știu. Au fost mulți.

Oricum, vă mulțumesc tuturor și vreau să știti că fiecare ați avut o contribuție la Ionuț Uilăcan care scrie acum.

Vacanță plăcută tuturor. Ăstora, ‘olimpicii’ din sesiunea de vară (vă știți voi)… mult succes la învățat, ne vedem în august-septembrie la ‘măriri’. Cu cei ‘neolimplici’ (n-aveți simțul umorului)… sper să ne vedem cât de curând. Sănătoși, plini de viață și chef de petrecut. Și de învățat, firește.

Vă îmbrățișez pe toți!

P.S. Dacă am scris ceva despre careva și nu vă place, vă rog să-mi ziceți. Nu o să corectez, nu am cum să-mi corectez opinia despre fiecare.

După un an în Cluj-Napoca

Parcă ieri am trecut și eu prin „emoțiile” bac-ului. Nu la fel de mari ca și proaspeții absolvenți de clasa a XII-a, care au avut o promovabilitate – la nivel național – de doar 44.47 %.

Parcă ieri mă gândeam la opțiunile pentru facultate…

Azi scriu în calitate de student la UTC-N, student care a terminat anul 1. Integralist? Posibil după sesiunea de toamnă.

În acest an, mi-am dat seama, încă o dată, că oameni suntem cu toții. Nu a contat de unde vii, ce medie ai avut sau ce muzică asculți.  Modelați de aceleași preocupări, oamenii ajung să lege prietenii strânse. Auzisem zilele trecute o vorbă: ‘prietenii din facultate nu-ți rămân prieteni o viață, ci doar pe parcusul facultății’. Am eu un feeling că, în cazul meu, voi ține legătura cu prietenii din facultate multă vreme de acum înainte. De ce? Simplu…

După un an mi-a fost greu să-mi iau “la revedere” de la ei. Va fi tare ciudat fără ei vara asta, având în vedere faptul că s-au format legături foarte strânse între noi. Am ajuns să țin la majoritatea dintre ei ca la un frate, respectiv soră. Nu știu de ce, pur si simplu s-a întâmplat. Nu-mi pare rău.

Concluzie: îmi va fi imposibil nu rămân prieten cu ei după ce terminăm.

Clujul, ca oraș, e superb. Agitație, aglomerație, multe locuri noi – la început de an -. Am constatat, totuși, că, o dată cu sfârșitul sesiunii de vară, Clujul se golește, devine “trist” – să parafrazez un prieten super drag mie – și pustiu. Stundeții dau ritmul orașului. Fără stundeți, Clujul e ca Bistrița, de exemplu. Sau ca oricare alt oraș mic și lipsit de viața și agitația specifică orașelor mari.

Anul acesta m-a schimbat. În rău sau în bine, rămâne de văzut. Am învățat și nu prea.

Concluzie: Trebuie să învăț mai mult și să tratez cu mai multă seriozitate școala.

Închei cu un “plan”: ”Studentu’ de anu’ 2 îi beat de luni până joi.”

Așa să fie!

I’m back :D

După un an de inactivitate, internetul a făcut ca eu să navighez iar spre blogul meu. E vară. Hai să încep să scriu. Și voi să citiți.

 

Enjoy your holiday.

End of “Ani de liceu”

Am terminat şi cu liceul… au zburat 4 ani ca şi cum n-ar fi fost. Timpul ne are la degetul lui mic şi noi nu putem face nimic pentru a împiedica acest lucru.

Stau acum şi mă gândesc ce am făcut în 4 ani de liceu…

Păi, mulţi prieteni. M-am integrat intr-un colectiv. Am participat la întâlniri ale Consiliului Consultativ al elevilor. Am fost în excursie pe clasa a 9a. era să rămân corigent la biologie. Am ratat două excursii la munte, cu colegii. Am terminat clasa a 12a. Am dat bacul…

Cu ce m-am ales? 10000 de poze? Puţine, dacă ne gândim că sunt alţii care au şi mai multe. Jocuri de table/cărţi la fizică? Au făcut şi alţii…

Am rămas cu prieteni. Cu colegi. Cu amintiri unice.

Acum, ce urmează?

Ce se intampla cu lumea asta?

Dragi surferi ai vagului internet si al wordpress-ului,

Zilele astea mi-a venit in minte o intrebare destul de interesanta, pt. care sper sa gasesc un raspuns pana la urma. Intrebarea suna cam asa: de ce nu mai sunt oamenii oameni, cum ai fost la inceput?

Am motive destul de intemeiate sa ridic aceasta intrebare. In primul rand, baietii cu parul lung. De ce pana mea ai p**a daca ai par de muiere? Ca, dupa cum prea bine se stie, barbatul se diferentiaza de femeie, in primul rand, prin aspectul fizic. In zilele noastre, daca mergi prin oras, poti gasi 2 indivizi cu parul lung, fara sa stii care e barbat si care e femeie. Cateodata, afli ca amandoi sunt barbati. Cu parul lung. Astia sunt fanii rock, pentru care restul sunt fie tigani, fie manelisti – care, in opinia lor, sunt sinonime -, fie cocalari. Dar, oricum i-ar numi, sunt rai, pt ca nu fac parte din “ginta” lor.  Ginta nobila a barbatilor cu parul lung. Nu vreau sa se nasca dispute pe aceasta tema – pt ca oricum sunt. Eu sunt unul dintre multii barbati care cred ca parul barbatului trebuie tuns scurt, nu lasat lung si prins cu fundite colorate.

Atat despre fetitele barbati cu parul lung.

Mai avem o categorie. Cea din care face parte Naomi si inca un (o) tip(a), care a fost invitat(a) la Maruta sapt. trecuta. Zicea ca a fost baiat pana la 15 ani – acum are 20 si ceva -, apoi a simtit nevoia sa devina femeie, si-a taiat “cocoselul” jos si a facut injectii cu ceva hormoni femini, ca sa-i creasca sanii si sa i se subtieze vocea. Dati-mi voie sa va spun… am ramas socat sa vad ca un barbat vrea sa scape de acel ceva cu care se mandresc toti barbatii. Un posibil raspuns ar fi dorinta de a iesi in evidenta. Sau… lipsa subiectelor pt. emisiunile de pe OTV. Voi ce credeti?

Inchei cu o idee asupra careia voi mai reveni. Am vazut azi, undeva in oras, o domnisoara. Nu orice fel de domnisoara, ci una cu suvite mov si roz in par, imbracata toata in negru. EMO. Pe scurt, indivizi cu viitorul in punga.

Si se intreaba iubitii nostri conducatori de ce Romania e pe nicăria. Unul dintre raspunsuri: viitorul patriei nu arata bine.

Vă salut cu respect.