Old friends.

“Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin.” – Dimitrie Cantemir

Scriam zilele despre prietenii dobândiți la Cluj, în primul an de facultate. Azi, după ce m-a bătut soarele în cam vreo oră, mi-am dat seama că mai sunt oameni pe care-i cunosc și pe care-i pot numi prieteni. Foarte mulți oameni. Mi-e frică să mă apuc să mă gândesc, să nu omit pe cineva. Să încep…

1. Dacă la numărul 1. nu e Paul Berci, atunci cine? Aș putea să zic că îl știu pe Paul de o viață, deși ne-am cunoscut abia în clasa a doua, dacă nu mă înșeală memoria. Oricum, eram la început de mileniu 3, eram prunci amândoi, într-o lume nouă, anii 2000.  Ne-am cunoscut cu ajutorul mamelor (ce chestie ). Am început să ieșim afară, să mergem unul la altul, să copiem jocuri cu discheta (foioioi ) ), să jucăm fotbal împreună… foarte multe chestii. Cu timpul, am devenit foarte buni prieteni. Firește, nu aveau cum să meargă toate bine. La un moment dat, au început să apară certuri între noi, din diferite motive care, în acest moment, mi se par mai mult decât puerile. Dar așa-s copiii! Am trecut peste alea. Am crescut și, specific adolescenței, am început să ieșim afară, să ne uităm după fete ). Nu am cuvinte să descriu momentele alea. Mă bucur că s-au întâmplat. Și, bineînțeles, au început certurile între noi și din cauza fetelor. Îmi amintesc câteva episoade… nu o să intru în detalii. Nu-s niște amintiri tocmai plăcute. Dar ne-au ajutat să ne ne maturizăm. Sau ceva de genu’. Și ne-am maturizat. Și am crescut. Și am intrat la liceu. Și am terminat și liceul. Apoi, soarta ne-a separat. Eu, Cluj. El, Fălticeni. Eu, inginer (sper), el, jandarm. Până termin eu, el va fi deja de 2 ani în slujba statului. E bine, într-un fel. Nu-mi va fura postul . Și nici eu lui. Din păcate, anul ăsta ne-am văzut destul de rar. Dar, pentru asta, am vorbit destul de des. Și ținem legătura. Și acum, că-i vară, ne vedem destul de des (sunt de o săptămână acasa și, dacă nu mă înșel, ne-am văzut zilnic). E bine! Old friend.
2. Bogdan Marica. Bogdan e și el frățiorul meu. Din păcate, acum are cu un frățior în minus. Îmi pare rău și, la fel ca atunci, și acum sunt șocat de dispariția bruscă a lui Paul M., Dumnezeu să-l ierte. Să nu intrăm în detaliile astea, nu ne fac bine la nici unul. Bogdan… nu-mi amintesc de când ne cunoaștem. Din totdeauna. Mai mult ca sigur. Am crescut cu el prin spatele blocului, la fotbal și alte jocuri. Legat de fotbal, îmi amintesc că, habar n-am cum, a reușit să-mi spargă un geam la balcon ). I-am cerut o pasă, dar nu a ajuns la mine. Mingea a lovit geamul și, inexplicabil, a spart geamul din interior, nu cel din exterior. Secretul lui Marica Vârtej. Fiind mai mare ca mine, a fost dintotdeauna și mai responsabil. A început să lucreze de la o vârstă mai fragedă. S-a maturizat mult mai repede decât mine sau Paul. Țin minte că, în urmă cu două veri, lucra la o firmă, ca agent comercial. Și ne-a dus, pe mine și pe Paul, cu el, în Maramureș. Best road trip ever! Băieți… cuvintele care-mi vin în minte, în excursiei respective: ”lacrimi de iubire” (piesa 8 de pe cd). Priceless.
3. Maria Olivia sau M.O., pe scurt. Clasa a 7a, anul 2004 sau 2005 este momentul în care ne-am cunoscut. Elevi ai CNLR, amândoi, eu în A, ea în B. Totul a început de la un compas. Sau un calculator. Sau ceva ce i-am împrumutat într-o zi. De atunci… am început să vorbim. A urmat o perioada în care nu am prea vorbit. Până într-o zi, când, cu ajutorul site-ului hi5.com (toți știți de ăsta ) ne-am reîntâlint. Și, de atunci, vorbim. A fost o vreme în care ne-am îndepărtat, apoi ne-am apropiat iar, și tot așa, de vreo 2-3 ori. Nowadays, totul pare să fie bine. Am făcut cuiva o promisiune legată de Maria și, până acum, nu am reușit să o respect. Din fericire – sau din păcate-, nu am termen limită și sper ca, într-o zi, să fac să fie bine.
4. Luci Toma, sora mult mai celebrului Radu Toma. Așa, acum toți știți cine e . Am cunoscut-o la început de clasa a 10a, dacă nu mă înșel. Fiind prietenă cu Maria, a vorbit într-o zi cu mine. Și, de atunci, vorbim. Foarte des. Sau cel puțin așa cred eu. Fiind genul copilului mic și drăgălaș, mi-a intrat repede în suflet și, acum, e una dintre persoanele lângă care mă simt în largul meu tot timpul și cu care pot vorbi orice. Tocmai de asta, o dată cu venirea verii și întoarcerea la Bistrița, vom avea vreme să interacționăm și mai des ca și până acum. Acest lucru mă bucură foarte tare. Și cred că și pe ea. Țineți minte… dacă aveți nevoie de un prieten căruia să vă confesați, căutați-o pe Luci. Vă va ajuta!
5. Oana Mâtza. Pe d-șoara Oana am cunoscut-o la finalul perioadei mele de boboc al CNAM, în vara anului 2007, cu ocazia unui concert Phoenix. Două firi foarte ”open minded”, eu și Oana am ajuns să ne înțelegem bine mai ales după ce am început clasa a 10a, respectiv clasa a 9a, în cazul ei. Și, de atunci, ne merge bine, mai ales că vorbim de la aceeași înălțime (ador chestia asta). Era o perioadă în care ne vedeam și mai des și comnicam mai mut unul cu celălalt. Din păcate, ultimul an a schimbat acest lucru. Am început să vorbim mai rar, să ne vedem și mai rar. Dar, vreau să știi, Oana, că tu ocupi un loc aparte în inima mea, cu toate că distanța ne-a înstrăinat puțin. Mă bucur că toamna te va găsi boboacă în Cluj. Vom recupera atunci!
6. Florin Duca. Brânză bună în burduf de câine, cum ar zice românul. Omul ăsta are un potențial cum rar găsești la cineva. Din păcate, este prea leneș să-l exploateze. Pot să afirm că el este colegul cu care m-am înțeles cel mai bine în liceu. Și, sunt sigur că vom fi prieteni o viață, de acum înainte. Tot timpul, când sunt acasă, încerc să-l contactez și să ne vedem. De cele mai multe ori, reușesc. Și mă bucur. Florică, Ducule, ai grija de tine!
7. Diana Deaconescu… colega mea de bancă din liceu… ”sis”. Multe am făcut, într-o formulă în care sper să ne mai vedem. Am fost 3, apoi 5… apoi 3… apoi s-a terminat… Mi-e dor să fim iar boboci, cu toții…
8. La 8, voi vorbi de ”sis”-urile mele. Georgy Agrișan, viitor inspector în chestii cu alimentația și Diana Orșan, un doctor la care mă voi duce cu mare plăcere. Dragelor, pe voi v-am cunoscut deodată. Și amândouă mi-ați fost și îmi mai sunteți extrem de dragi. Și sper să putem face cumva să ne vedem vara asta, toți 5. Chiar mi-e dor de voi…
9. Paul ‘Leo’ și Ștef – nu pot să vă tratez separat, ”câinii” mei. Colegi din liceu, prieteni de-o viață. Clujul ne-a mai întâlnit, dar Bistrița rămâne casa noastră, locul unde ne simțim bine. Mă bucur că am cunoscut așa doi oameni. Și am noroc că-mi sunt prieteni.

Lista continuă. Sunt sigur că iar am uitat pe cineva. Scuze… Din nou.Îmbătrânesc. Memoria mă lasă…

O prietenie adevărată este ca un cerc. Din păcate, unele cercuri s-au dovedit a fi slabe și s-au rupt. S-a întâmplat ca timpul să ajute și el la ruperea acestor cercuri. Și îmi pare rău. Am pierdut câțiva oameni deosebiți. Speciali… La fel cum s-au stricat, se pot repara. Însă, momentan, rămân așa…